Localitatea are în componenţa sa 5 sate: Stroeşti, Cireşu, Dianu, Obroceşti şi Pojogi-Cerna. La 1 ianuarie 2006, suprafaţa teritorială a comunei era de 4.188 ha (arabil 717, păşuni 975, fâneţe 1.143, vii 3, livezi 185, păduri 847, ape 28, drumuri 43, curţi şi construcţii 124, terenuri neproductive 123), iar populaţia era de 3.130 locuitori. Localitatea are o suprafaţă de 42 km pătraţi.
Toponimie, etimologie
Numele satelor Stroeşti, Dianu şi Obroceşti au la origine antroponimele Dianu şi Obroc, numele întemeietorilor lor. Cireşu este un toponim botanic şi are la origine termenul fructifer, cu frunze ovale alungite, cu flori albe, cultivat pentru fructele sale deosebit de plăcute (Cerasus avium). Vine din lat. Ceresius (=cerasus). Denumirea indică o aşezare întemeiată, în vechime, de fondatorul său în jurul unui cireş secular, care domină cu înălţimea şi falnicia sa zona sau aşa cum era obiceiul locului întemeietorul satului, la instalarea lui aici, a plantat un cireş care să atragă înmulţirea neamului său, precum rodul bogat al acestei specii pomicole.
Fiind o zonă în care s-a practicat pomicultura, putem lua în considerate şi posibilitatea ca la originea toponimului să se afle mulţimea de cireşi care se cultivau în vechime. Numele satului Pojogi-Cerna are la origine antroponimul întemeietorului sau şi hidronimul Cerna, numele râului pe malul căruia s-a dezvoltat aşezarea.
Istoria acestei localităţi este strâns legată de cea a localităţilor învecinate. Descoperirile arheologice de la Milostea indică prezenţa omului aici încă din paleolitic. Comunităţile umane au evoluat armonios în acest spaţiu datorită condiţiilor prielnice vieţii, devenind din ce în ce mai puternice, dovadă fiind urmele materiale din neoliticul şi începutul epocii bronzului. Existenţa fortificaţiei dacice care străjuia vechiul drum al dacilor ce ducea spre inima Daciei din Munţii Orăştiei dovedeşte existenţa unor aşezări bine închegate în vecinătatea acesteia, inclusiv actual al Stroeştilor.
Cel mai vechi document în care este consemnat satul Stroeşti, emis la 20 mai 1526 (7034), în cetatea de scaun de la Târgovişte, prin care voievodul Radu de la Afumaţi, domnul Ţării Româneşti, fiul lui Radu voievod, întăreşte jupâniţei marelui ban Barbu, în urma unei judecăţi cu Tăbăci şi ceata lui, dreptul de proprietate asupra acestui sat. Jupâniţa dăruieşte Mănăstirii Bistriţa satul şi trei sălaşe de ţigani, după moartea ei.
"Din mila lui Dumnezeu, Io Radul voevod şi domn a toată ţara Ungrovlahiei, fiul preabunului şi marelui Radu voevod. Dă domnia mea această poruncă a domniei mele cinstitei jupâniţe a banului Barbu, ca să-i fie Stroeştii toţi şi cu tot hotarul, pentru că îi este veche şi dreaptă ocină şi dedină. Şi după aceia, a avut jupaniţa băneasă pâră cu Tăbăci şi cu ceata lui, de au pârât Tăbăci şi ceata lui că au fost cotropiţi încă de jupan Barbul ban. Astfel, domnia mea am cercetat şi am judecat, după dreptate şi după lege, cu cinstiţii boieri ai domniei mele, de am dat lui Tăbăci cu ceata lui 12 boieri, ca să jure şi să mărturisească înaintea domniei mele că a fost cotropit Tăbăci cu ceata lui de către Barbul ban. Şi ei n'au putut să jure şi ai rămas de lege. De aceia, am dat şi domnia mea jupâniţei bănese, să-i fie ei de ocină şi de ohabă. După aceia, s'a ridicat jupâniţa băneasă de a dăruit Stroeştii şi cu trei sălaşe de ţigani sfintei Mănăstiri de la Bistriţa, ca să-i fie de cinste şi de pomenire în veci. însă, cât va fi în viaţă mai sus zisa jupâniţa, singură să stăpânească satul şi ţiganii mai sus scrişi, iar după moartea ei, să fie sfintei mănăstiri de ocină şi de ohabă şi de nimeni neatins, după porunca domniei mele. Martori: jupan Pârvul mare ban şi jupan Drăghici mare vornic şi jupan mare logofăt, Neagoe vistier, Dragomir spătar, Radul paharnic, Radul comis, Şerban stolnic, Badea şi Dragul mari postelnici. Şi eu, Moisi, care am scris la Târgovişte, luna Mai 20 zile, în anul 7034 (1526).
La 1 iunie 1545 (7053), " Mircea Ciobanul voievod dă în cetatea de scaun de la Bucureşti un hrisov prin care întăreşte Mănăstirii Bistriţa stăpânirea asupra satelor: Plăvicenii pe Soaş, Gândeani, Vădastra, Potelul cu Balta Albă, Celeiul, Pârâul, Tupşa, Jupâneşti, Răzlovul, Obârşia Deşului, Răchita, Măleni, Gura Comăneştilor, Mălureni, Bogdăneşti, Milostea, Sârbeşti, Muscelul, Băbeni, Tismana, Târsa, Stroeşti şi Vulpeni, o vie la Râmnic şi Căzăneşti, mori pe râul Doamnei la Crânguri şi căţăritul din judeţul Vâlcea. Scuteşte satele de orice dajdie sau slujbă, în afara de haraciu şi de oaste.
La 20 septembrie 1653, documentele vremii vorbesc de Mircea din Stroeşti vătaf de plăieşi însărcinat "să păzească plaiurile de hoţi şi de oameni răi şi de birnici, să treac(ă) în Ţara Ungurească".
La 8 ianuarie 1761, "Tudor Stoenescu şi soţia sa Rada dau lui Tudor Stroescu un loc în Lespezi, din mejdina Stroeştilor, în locul dobânzii pe "3, 4, 5 ani" la o datorie veche. Tudor mai primeşte încă doi taleri pentru acest loc. Neputând să-şi plătească "dajdiile grele" a fost dat în vătăşia lui Tudor, care îl împrumutase cu 4 taleri cu dobândă pentru a-şi putea plăti dajdiile. Martori. Scrie Ştefan Stroescu".
În ianuarie 1796, "Popa Radu şi tovarăşii săi din Slătioara dau zapis unen rude a lui Săraru din Stroeşti, că îşi vor muta moara din locul unde o puseseră, pe apa Cernii, pentru că aducea "înecatură" morii lor. ".
La 26 martie 1808 (7316), "Diaconu Gheorghe şi Dumitru fiul său vând Preda Săraru din Stroeşti un loc din Târsa, pentru lei 22 ce i-a dat la pasul sau, partea sa pe din două cu Popa Avram, lungul locului din gardul lui Anghel până în funia Obroceştilor şi în lat cât va ajunge partea sa, să stăpânească cu linişte statornic".
În anul 1811, s-a dat "Carte de hotărnicie a orânduiţilor protopopul Petrache Pietraru, şi al treilea logofăt Nicolae Măldărescu făcută la zapisele de erotocrisie ce au dat nevăzătorii moşteni din Cireşu de Sus şi de Jos, prin care aleg partea fiecăruia ce â se cuvine după cum s-au legat cu zapise, dându-le pe dealul despre răsărit de către hotarul Pojogilor până în piatra ce s-a pus în culme deasupra Poienii Ţiganului stânjini 276.1 2. apa Cernii despre răsărit stânjin 276,1/2 unde este mejdina Cireşului de Sus.
La 21 octombrie 1816, "Diaconul Constantin Vătăşelu vinde postelnicului Ion Bărbătescu din Bărbăteşti a treia parte din livada sa din Dianu peste Cernişoara ce o are cumpărată de la moşul său vătaful Ştefan Bărbătescu, cu semnele ei, în bani gata lei 3. Mulţi martori".
Într-un act, întocmit înainte de anul 1818, este consemnat faptul că:
Moşnenii din Pojogi vând polcovnicului Matache Viespescu, vătaful plaiului, părţi din moşia Pojogi. De la acesta trece la căminarul Constantin Borănescu, prin vânzare (fiindcă acesta scăpat dintr-o primejdie şi urgie domnească în timpul lui Ion Vodă Caragea, pentru fratele lui), de la care se moşteneşte de clucerul Ion Voinescu, care se judecă cu moşnenii rămâne. Hotarul moşiei Pojogi se stăpânea în vechime pe 7 moşii mari-funia de moşit iarăşi funia de moştenire, funia boierească ce este răscumpărată de la Domnul Vlaston funia despre Bălteni, funia Cărtuleasca, funia Diianului şi funia Târziasca -stăpânind 2020 stânjini-, din care moşi mari s-au înmulţit făcând 26 moşi. Şi din aceştia, cu vremea au ajuns 160 de nume.
În trecut, "mahalaua" Dianu (în prezent satul cu acelaşi nume din comuna Stroeşti) aparţinea, din punct de vedere administrativ, de comuna Bărbăteşti. Faptul se datora proprietarilor stăpânite de Ion şi Gheorghe Postelnicu din Bărbăteşti care deţineau funcţii importante în Bănia Craiovei. Pentru serviciile aduse, acestora li s-au acordat moşii în Dianu - Stroeşti, Pătrunsa - Bărbăteşti, Budurăşti – Dobriceni şi Stoeneşti, precum şi drept de pescuit în Balta Potelu, lai vărsarea Oltului în Dunăre. Din cei doi "Postelnici" se trag. familiile: Drăgănescu, Mihăilescu, Vătăşescu, Vasilescu, Năstoiu şi Deaconeştii, care au proprietăţi în Dianu.
În timpul primului război mondial, din satele comunei Stroeşti; au căzut pe câmpul de luptă un număr de 174 ostaşi (1 căpitan, 1 plutonier, 2 sergenţi, 1 caporal, 169 soldaţi).
Istoria acestei localităţi este strâns legată de cea a localităţilor învecinate. Descoperirile arheologice de la Milostea indică prezenţa omului aici încă din paleolitic. Comunităţile umane au evoluat armonios în acest spaţiu datorită condiţiilor prielnice vieţii, devenind din ce în ce mai puternice, dovadă fiind urmele materiale din neoliticul şi începutul epocii bronzului. Existenţa fortificaţiei dacice care străjuia vechiul drum al dacilor ce ducea spre inima Daciei din Munţii Orăştiei dovedeşte existenţa unor aşezări bine închegate în vecinătatea acesteia, inclusiv actual al Stroeştilor.
Cel mai vechi document în care este consemnat satul Stroeşti, emis la 20 mai 1526 (7034), în cetatea de scaun de la Târgovişte, prin care voievodul Radu de la Afumaţi, domnul Ţării Româneşti, fiul lui Radu voievod, întăreşte jupâniţei marelui ban Barbu, în urma unei judecăţi cu Tăbăci şi ceata lui, dreptul de proprietate asupra acestui sat. Jupâniţa dăruieşte Mănăstirii Bistriţa satul şi trei sălaşe de ţigani, după moartea ei. "Din mila lui Dumnezeu, Io Radul voevod şi domn a toată ţara Ungrovlahiei, fiul preabunului şi marelui Radu voevod. Dă domnia mea această poruncă a domniei mele cinstitei jupâniţe a banului Barbu, ca să-i fie Stroeştii toţi şi cu tot hotarul, pentru că îi este veche şi dreaptă ocină şi dedină. Şi după aceia, a avut jupaniţa băneasă pâră cu Tăbăci şi cu ceata lui, de au pârât Tăbăci şi ceata lui că au fost cotropiţi încă de jupan Barbul ban. Astfel, domnia mea am cercetat şi am judecat, după dreptate şi după lege, cu cinstiţii boieri ai domniei mele, de am dat lui Tăbăci cu ceata lui 12 boieri, ca să jure şi să mărturisească înaintea domniei mele că a fost cotropit Tăbăci cu ceata lui de către Barbul ban. Şi ei n'au putut să jure şi ai rămas de lege. De aceia, am dat şi domnia mea jupâniţei bănese, să-i fie ei de ocină şi de ohabă. După aceia, s'a ridicat jupâniţa băneasă de a dăruit Stroeştii şi cu trei sălaşe de ţigani sfintei Mănăstiri de la Bistriţa, ca să-i fie de cinste şi de pomenire în veci. însă, cât va fi în viaţă mai sus zisa jupâniţa, singură să stăpânească satul şi ţiganii mai sus scrişi, iar după moartea ei, să fie sfintei mănăstiri de ocină şi de ohabă şi de nimeni neatins, după porunca domniei mele. Martori: jupan Pârvul mare ban şi jupan Drăghici mare vornic şi jupan mare logofăt, Neagoe vistier, Dragomir spătar, Radul paharnic, Radul comis, Şerban stolnic, Badea şi Dragul mari postelnici. Şi eu, Moisi, care am scris la Târgovişte, luna Mai 20 zile, în anul 7034 (1526).
La 1 iunie 1545 (7053), " Mircea Ciobanul voievod dă în cetatea de scaun de la Bucureşti un hrisov prin care întăreşte Mănăstirii Bistriţa stăpânirea asupra satelor: Plăvicenii pe Soaş, Gândeani, Vădastra, Potelul cu Balta Albă, Celeiul, Pârâul, Tupşa, Jupâneşti, Răzlovul, Obârşia Deşului, Răchita, Măleni, Gura Comăneştilor, Mălureni, Bogdăneşti, Milostea, Sârbeşti, Muscelul, Băbeni, Tismana, Târsa, Stroeşti şi Vulpeni, o vie la Râmnic şi Căzăneşti, mori pe râul Doamnei la Crânguri şi căţăritul din judeţul Vâlcea. Scuteşte satele de orice dajdie sau slujbă, în afara de haraciu şi de oaste.
La 20 septembrie 1653, documentele vremii vorbesc de Mircea din Stroeşti vătaf de plăieşi însărcinat "să păzească plaiurile de hoţi şi de oameni răi şi de birnici, să treac(ă) în Ţara Ungurească".
La 8 ianuarie 1761, "Tudor Stoenescu şi soţia sa Rada dau lui Tudor Stroescu un loc în Lespezi, din mejdina Stroeştilor, în locul dobânzii pe "3, 4, 5 ani" la o datorie veche. Tudor mai primeşte încă doi taleri pentru acest loc. Neputând să-şi plătească "dajdiile grele" a fost dat în vătăşia lui Tudor, care îl împrumutase cu 4 taleri cu dobândă pentru a-şi putea plăti dajdiile. Martori. Scrie Ştefan Stroescu".
În ianuarie 1796, "Popa Radu şi tovarăşii săi din Slătioara dau zapis unen rude a lui Săraru din Stroeşti, că îşi vor muta moara din locul unde o puseseră, pe apa Cernii, pentru că aducea "înecatură" morii lor. ".
La 26 martie 1808 (7316), "Diaconu Gheorghe şi Dumitru fiul său vând Preda Săraru din Stroeşti un loc din Târsa, pentru lei 22 ce i-a dat la pasul sau, partea sa pe din două cu Popa Avram, lungul locului din gardul lui Anghel până în funia Obroceştilor şi în lat cât va ajunge partea sa, să stăpânească cu linişte statornic".
În anul 1811, s-a dat "Carte de hotărnicie a orânduiţilor protopopul Petrache Pietraru, şi al treilea logofăt Nicolae Măldărescu făcută la zapisele de erotocrisie ce au dat nevăzătorii moşteni din Cireşu de Sus şi de Jos, prin care aleg partea fiecăruia ce â se cuvine după cum s-au legat cu zapise, dându-le pe dealul despre răsărit de către hotarul Pojogilor până în piatra ce s-a pus în culme deasupra Poienii Ţiganului stânjini 276.1 2. apa Cernii despre răsărit stânjin 276,1/2 unde este mejdina Cireşului de Sus.
La 21 octombrie 1816, "Diaconul Constantin Vătăşelu vinde postelnicului Ion Bărbătescu din Bărbăteşti a treia parte din livada sa din Dianu peste Cernişoara ce o are cumpărată de la moşul său vătaful Ştefan Bărbătescu, cu semnele ei, în bani gata lei 3. Mulţi martori".
Într-un act, întocmit înainte de anul 1818, este consemnat faptul că:
Moşnenii din Pojogi vând polcovnicului Matache Viespescu, vătaful plaiului, părţi din moşia Pojogi. De la acesta trece la căminarul Constantin Borănescu, prin vânzare (fiindcă acesta scăpat dintr-o primejdie şi urgie domnească în timpul lui Ion Vodă Caragea, pentru fratele lui), de la care se moşteneşte de clucerul Ion Voinescu, care se judecă cu moşnenii rămâne. Hotarul moşiei Pojogi se stăpânea în vechime pe 7 moşii mari-funia de moşit iarăşi funia de moştenire, funia boierească ce este răscumpărată de la Domnul Vlaston funia despre Bălteni, funia Cărtuleasca, funia Diianului şi funia Târziasca -stăpânind 2020 stânjini-, din care moşi mari s-au înmulţit făcând 26 moşi. Şi din aceştia, cu vremea au ajuns 160 de nume.
În trecut, "mahalaua" Dianu (în prezent satul cu acelaşi nume din comuna Stroeşti) aparţinea, din punct de vedere administrativ, de comuna Bărbăteşti. Faptul se datora proprietarilor stăpânite de Ion şi Gheorghe Postelnicu din Bărbăteşti care deţineau funcţii importante în Bănia Craiovei. Pentru serviciile aduse, acestora li s-au acordat moşii în Dianu - Stroeşti, Pătrunsa - Bărbăteşti, Budurăşti – Dobriceni şi Stoeneşti, precum şi drept de pescuit în Balta Potelu, lai vărsarea Oltului în Dunăre. Din cei doi "Postelnici" se trag. familiile: Drăgănescu, Mihăilescu, Vătăşescu, Vasilescu, Năstoiu şi Deaconeştii, care au proprietăţi în Dianu.
În timpul primului război mondial, din satele comunei Stroeşti; au căzut pe câmpul de luptă un număr de 174 ostaşi (1 căpitan, 1 plutonier, 2 sergenţi, 1 caporal, 169 soldaţi).
